O sursă inepuizabilă de energie: pila Karpen

pila_karpen_4Scris de Gabriel Sabin Mateucă   
 

„Pila termoelectrică cu temperatură uniformă” a fost imaginată şi realizată de către fizicianul Nicolae Vasilescu – Karpen şi prototipul său funcţionează neîntrerupt de 6 decenii.

Pila Karpen are electrozi din aur (lucios) şi platină neagră (poroasă) cufundaţi în acid sulfuric de înaltă puritate. În ceea ce priveşte modul de funcţionare, părerile „specialiştilor” sunt împărţite: unii afirmă că pila nu poate exista pentru că pune sub semnul întrebării principiul al doilea al termodinamicii, alţii afirmă că în realitate, pila nu contravine acestui principiul (transformarea energiei), şi nici principiului zero (echilibru termodinamic cu mediul) în formularea generalizată. Concluzia celor din urmă ar fi că pila Karpen funcţionează folosind exclusiv energia termică a mediului ambiant.
După aprecierea profesorului Solomon, preşedintele Societăţii Franceze de Fizică, savantul român  a inventat pila şi după jumătate de secol oamenii au ajuns pe Lună cu ajutorul ei.

Nicolae Vasilescu – Karpen. Scurtă biografie.

Nicolae Vasilescu – Karpen s-a născut la Craiova pe data de 28 noiembrie 1870.
Aici urmează Colegiul „Carol I” şi se dovedeşte a fi un elev eminent.
Îşi continuă pregătirea la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti pe care o absolvă în 1891 ca şef de promoţie, la aproape 21 de ani.

Lucrează timp de 3 ani ca inginer la Serviciul de Lucrări Publice, apoi pleacă la Paris unde frecventează Şcoala Superioară de Electricitate pe care o absolvă în anul 1900, în paralel cu aceasta, tot la Paris, şi cursurile Universităţii, Facultatea de Ştiinţe, care îl licenţiază în 1902 în specialităţile fizică, mecanică şi matematică.
În 1904 obţine titlul de doctor în fizică cu teza „Recherches sur l’effect magnétique des corps électrisés en mouvement”, susţinută la Sorbona. În acelaşi an devine profesor al Universităţii din Lille la catedra de Electrotehnică.

Un an mai târziu, în 1905 se reîntoarce în ţară şi inaugurează cursul de Electricitate şi Electrotehnică la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti. Face studii şi proiecte pentru ca această şcoală să fie transformată în Şcoală Politehnică. Este rector al acestei instituţii universitare timp de 20 de ani, până în 1940.
5 iunie 1919 – devine membru corespondent al Academiei Române pentru ca pe 6 iunie 1923 să devină membru titular şi membru de onoare al Société française des électriciens.

1941 este anul în care i se acordă titlul de doctor honoris causa al Politehnicii bucureştene.
Pe 2 martie 1964, la Bucureşti, savantul se stinge lăsând în urma sa o vastă operă ştiinţifică, şi astăzi exploatată fără a fi însă recunoscută.

pila_karpen_1

Pile electrice

Pila electrică este un dispozitiv electrochimic ce transformă energie rezultată dintr-o reacţie chimică în energie electrică. Este vorba de generare de electroni şi de asigurarea circulaţiei lor într-un anumit sens. La origine, termenul desemna un element unic format din doi electroozi şi un electrolit.

Au fost descoperite pile electrice ce au funcţionat în urmă cu peste două milenii. Pilele din Bagdad (au fost descoperite sute de astfel de dispozitive) reprezintă exemple semnificative privind cunoştinţele lumii antice (controversate pentru că oarecari „specialişti” nu suportă ce nu stă scris în cartea de istorie). Istoria modernă (cunoscută) a pilelor începe cu experimentele lui Luigi Galvani (1786) sau Alessandro Volta (1799). Alţi savanţi şi-au adus aportul la perfecţionarea pilelor: John Daniell (1836), Wiliam R Grove (1839), Gaston Plante (1859), Georges Leclanche (1866), Hermann von Helmholtz (1879), Thomas Edison (1901) şi enumerarea poate continua cu zeci şi sute de cercetători (fizicieni, chimişti, instituţii, etc), dar ceea ce trebuie remarcat este faptul că nici o istorie a pilei electrice, fie scrisă de români, fie scrisă de oricine altcineva, niciuna nu îl aminteşte pe Nicolae Vasilescu – Karpen !

Clasificarea pilelor

Din punct de vedere constructiv şi al compoziţiei chimice, pilele sunt sisteme electrochi­mice autoconduse în care polaritatea electrozilor în procesul de descărcare este inversă faţă de cea din sistemele conduse, şi anume: catodul (K), la care are loc reducerea – electrod pozitiv şi anodul (A), la care are loc oxidarea – electrod negativ.

Diversificarea pilelor s-a făcut în funcţie de tehnologii, de necesităţi, de specificitatea fiecărei aplicaţii, astfel încât o societate bazată preponderent pe consumul de energie electrică a condus la apariţia unei vaste game de pile diferind constructiv atât de mult încât o clasificare unică este practic imposibilă. Catalogarea acestora se poate face în funcţie de mai multe criterii. Clasificările, împărţirile şi catalogările sunt în general lipsite de orice utilitate şi ele par a fi concepute doar ca subiecte de examene sau sunt rodul plictiselii intendenţilor militari. De aceea vom trece succint prin acest subiect şi doar cu scopul de a aşeza pila de concentraţie printre suratele ei.

Prin urmare, pilele pot fi:

- după modul de funcţionare: primare (reversibile – folosesc o singură dată masa activă fără posibilitatea regenerării ei – pila Leclanché), secundare (reversibile – masa activă se poate restabili prin reîncărcare, inversarea sensului curentului – acumulatorul cu Pb) şi de combustie (funcţionează doar alimentate cu un combustibil – pila O2/H2),
- după starea de agregare a electrolitului, cu electrolit: solid (pila Ag/AgX/X2), lichid (pila Volta) şi gazos (pila Mg/AgCl/NH3),
- după starea de agregare a depolarizantului (substanţa oxidantă ce se adaugă în vecinătatea electrodului pozitiv pentru a preveni polarizarea – depunere şi aglomerare), cu depolarizant: solid (pila Leclanché), lichid (pila Daniell) şi gazos (pila Zn/ O2),
- după compoziţia chimică a substanţei active: primare şi secundare (acumulatori),
- după natura reacţiilor chimice: chimice (pila Daniell) şi de concentraţie,
- o ultimă clasificare, după polarizare (fenomenul prin care electrodul se îmbâcseşte, se creează depozite, ceea ce duce la scăderea randamentului sau la distrugerea pilei): polarizabile, nepolarizabile (nu sunt alterate proprietăţile electrochimice ale ansamblului), cu depolarizant şi de concentraţie.
Există şi alte clasificări, mult mai puţin utile (formă, dimensiuni, tensiune, capabilitate de curent, tehnologie, utilizare, amplasare, etc).

Pila de concentraţie

Pilele de concentraţie sunt dispozitive electrochimice alcătuite din 2 soluţii ale aceleiaşi substanţe şi o punte salină; soluţiile au concentraţii diferote iar energia produsă este datorată diferenţei de concentraţie. Are aplicaţii în galvanizare şi studiul coroziunii. Electrozii sunt şi ei din acelaşi material. Acestea sunt pile de concentraţie de electrolit. Există şi pile de concentraţie de electrod (cu electrozi gazoşi la presiuni diferite sau amalgame având Hg ca solvent).
Pila Karpen a fost catalogată drept pilă de concentraţie, deşi electrozii sunt diferiţi, din Au şi Pt, iar soluţia este una singură – acid sulfuric concentrat, ceea ce este mult prea departe de definiţie. Mai mult, între cele două vase nu există acea punte salină ceea ce înseamnă că sunt două elemente distincte.

Muzeul

Muzeul Naţional Tehnic „Profesor inginer Dimitrie Leonida” este denumirea completă iar adresa este: strada General Candiano Popescu nr. 2 (intrarea se face prin parc).
Muzeul (…) a fost înfiinţat în anul 1909 de către Dimitrie Leonida (1883 – 1965), primul muzeu tehnic din România, pe lângă Şcoala de electricieni şi mecanici.

Parcul Carol a fost proiectat şi construit în 1906 în vederea expoziţiei aniversare naţionale închinate celor 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Clădirea muzeului a făcut parte din complexul expoziţional, deci are o vechime de peste 100 de ani, a rezistat cu bine marilor cutremure din 1940 şi 1977 şi nu a fost niciodată consolidată. În ultimii ani i s-a meşterit o intrare nouă (care arată mai degrabă a panou publicitar) şi a fost puţin mâzgălită tencuiala. Se spune că muzeul are şi o zonă de expunere exterioară, dar asta doar din auzite.

Personalul este plictisit, explicabil printre atâtea exponate ancorate în trecut, fiecare cu povestea sa. Despre numărul exponatelor unii spun că ar fi 5.000, alţii 6.500, dar asta este mai puţin important. Valoarea fiecăruia în parte însă, ar trebui să aducă mult mai mult decât cei 15.000 de vizitatori anual. Se pare că la deschiderea muzeului, la începutul secolului trecut, acesta avea 1,5 milioane de vizitatori. Dezinteresul vizitatorilor este oglinda dezinteresului forurilor competente, uitare şi gestionare proastă, ineficientă şi lipsită de profesionalism, la fel precum fenomenele de agatonizare şi udreatizare din turismul românesc.

Un exponat foarte interesant, aflat chiar la intrare este aparatul individual de zbor brevetat de Justin Capră în 1958 şi pe care îl ştim doar din filmele americane, ca o invenţie a lor. Acest „rucsac zburător” i-a înlesnit inventatorului un drum până la Miliţie, nu pentru că acesta ar fi un oficiu pentru invenţii şi mărci, ci pentru a petrece două săptămâni de odihnă şi recreere dormind pe ciment şi urmând o dietă de un sfert de pâine pe zi.

Primul autovehicul aerodinamic brevetat de Aurel Parşu în 1924, alte vehicule, velocipede, motociclete şi maşini de epocă. Bunicii spectrofotometrului, motoare şi generatoare electrice, o lume extrem interesantă, structurată pe domenii şi colecţii. O lume din care lipseşte însă acea minunată invenţie, pila Karpen. De fiecare dată, aceeaşi motivaţie: Poliţia nu permite expunerea din motive de securitate, prin urmare este ţinută în seiful instituţiei. Poliţia este Miliţia cu nume nou, deci este plauzibil, dar totuşi există motive de suspiciune …

Pila Karpen

În literatura de specialitate pila Karpen se întâlneşte (foarte rar) şi sub denumirea de pila K sau pila VK. Această pilă, spun „specialiştii”, este o pilă de concentraţie, în pofida faptului că inventatorul a denumit-o „pilă termoelectrică cu temperatură uniformă”. Şi spre deosebire de ceea ce se numeşte pila de concentraţie ce are două vase cu electrolit de concentraţii diferite, pila Karpen este alcătuită din două pile legate în serie. Acestea alimentează un motoraş ce acţionează un microîntrerupător, astfel ca la jumătate de rotaţie a rotorului circuitul este deschis şi la cealaltă jumătate este închis. Astfel motoraşul este alimentat în impulsuri cu factor de umplere ½, pe perioada a jumătate de rotaţie, cealaltă jumătate permiţând pilei să se regenereze, să reîncarce energia consumată. Şi treaba asta o face de 60 de ani.

Concluzii

Pila Karpen nu se poate studia, nici măcar nu poate se poate vedea.
Pila Karpen funcţionează folosind exclusiv energia termică a mediului ambiant, acesta fiind un seif sau un gât.
Pila Karpen a fost catalogată ca pilă de concentraţie fie dintr-o înţelegere greşită a fenomenului, fie din necunoaştere,evident, fie în mod voit, dezinformativ pentru a nu putea fi reprodusă şi utilizată pe scară largă. Se crede totuşi co este folosită, nedovedit însă, de agenţii spaţiale şi în aplicaţii militare.

Dezinformarea este comletată cu extraordinar de slaba informare. Vechi articole au dispărut, cele rămase conţin informaţii contradictorii, foarte multe greşite şi se folosesc metode de „pierde-urma” cum ar fi rebotezarea inventatorului: astfel el poate fi găsit sub numele de Carpen sau chiar Carpan.

Locul unde se află pila Karpen se bănuieşte a fi seiful muzeului, dar platina şi argintul pot fi foarte bine şi la gâtul unei farmaciste sau a unei europarlamentare.

Nicolae Vasilescu – Karpen a descoperit ceva ce nu trebuie ştiut. În „Annales de l’Academie Roumaine” din 1944 el scrie articolul „Nouvelle théorie des piles électriques. Rôle des électrons. Piles contre­disant le second principe de la thérmo­dynamique” (Noua teorie a pilelor electrice. Rolul electronilor. Pile ce contrazic principiul al II-lea al termodinamicii). Oare de ce ne este atât de greu să ne dezbărăm de concepţii învechite, de preconcepţii îndoctrinate, de blocaje mentale, de buchia manualului tipărit în primă ediţie în 1956 ? După Newton a urmat Einstein, dar puţini sunt cei ce ştiu asta.
Şi o ultimă concluzie: România este singurul mediu ostil dezvoltării inteligenţei româneşti. 

Sursa: www.energobiologie.ro

Tags: , , , , , , , , , , , , , ,

Publicitate


3 Comentarii la “O sursă inepuizabilă de energie: pila Karpen”

  1. Finally, an issue that I am passionate about. I have looked for information of this caliber for the last several hours. Your site is greatly appreciated.

    #840

Comentariul tau

Cauta in site


Traducere

Ziarul

Vila Floarea Vietii

Slide1 Slide9 Slide8 Slide7 Slide6 Slide5 Slide4 Slide3 Slide2

Vila Helix

vila_helix4 vila_helix1 vila_helix3 vila_helix5 vila_helix7 vila_helix6 vila_helix8 vila_helix2
Bloguri, Bloggeri si Cititori